Muzeul de Arta Vasile Grigore
Colecţia Vasile Grigore, declarată începând cu data de 25 mai 2004 de utilitate publică, însumează numai în spaţiile de expunere peste 500 de piese şi ni se înfăţişează ca un ansamblu care vizează treptat aproape toate domeniile artelor frumoase.
În tradiţia colecţionarilor K.H. Zambaccian, Anastase Simu, Dr. Dona, selecţia de lucrări din donaţia Vasile Grigore conţine lucrări de pictură, sculptură şi grafică românească interbelică (Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza) şi contemporană (Alexandru Ciucurencu, Comeliu Baba, Gheorghe Vânătoru, Ion Musceleanu, Lucian Grigorescu, Constantin Blendea, Henry Catargi, Ion Popescu Negreni, Ion Irimescu, Mihai Buculei, Vladimir Predescu, Traian Bradean, Jean AI. Steriadi).
Dragostea pentru arta populară românească a pictorului Vasile Grigore şi pasiunea de a aduna obiecte autentice au dus în final la alcătuirea unei colecţii etnografice deosebite, la care au contribuit diferite genuri de artă: icoane pe lemn şi pe sticlă, ceramică, obiecte de cult şi scoarţe care întregesc ansamblul sălii.
Spaţiile de expunere sunt pe două nivele, piesele sunt dispuse în cele cinci săli, reprezentând şapte secţiuni mari (pictură, grafică, sculptură, artă populară românească şi artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală).
Spaţiile de expunere comunică între ele printr-o scară interioară, pe al cărui palier, o serie de exponate introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşi.
Legătura cu arta universală este discretă şi întotdeauna văzută din perspectiva artei româneşti. În selecţia de stampe japoneze, între care se numără artişti celebri ca Hiroshige, Utamaro, Kunisada, se poate observa puterea revelatoare a liniei, ca în cazul graficii româneşti.
Pictate manual sau imprimate, piesele de porţelan de provenienţă japoneză şi chineză impresionează printr-o cromatică strălucitoare şi prin preţiozitatea suprafeţelor pieselor.
Ceramica englezească de tip Delft, faianţa germană, rusească şi franceză nu sunt decât câteva tipuri realizate, prezente în colecţie.
Unitati de cazare din zona
-
Pensiunea La Noblesse
Strada Somesul Rece, Nr. 49
Bucuresti - Sectorul 1, Bucuresti, 13791de la 320 LEI pe noapte
-
Hotel Diesel
Bulevard Mircea Eliade, Nr. 113A
Bucuresti - Sectorul 1, Bucuresti, 12012de la 373 LEI pe noapte
-
Casa Gabriela
Strada David Emmanuel, Nr. 10
Bucuresti - Sectorul 1, Bucuresti, 10543de la 214 LEI pe noapte
-
Vila La Maria
Strada Institutul Medico Militar, Nr. 9
Bucuresti - Sectorul 1, Bucuresti, 10919de la 230 LEI pe noapte