Manastirea Sfantul Ioan Casian
Manastirea Sfantul Ioan Casian
Asezamantul manastiresc Sfantul Ioan Casian se afla pe teritoriul administrativ al comunei Targusor, satul Adancata, din judetul Constanta si a luat nastere in anul 2003.
Aceasta asezare bisericeasca readuce la viata stravechea vatra monahala din “hotarele Casienilor si Pesterii” in care si-au dus traiul trei sfinti dobrogeni: Ioan Casian, Gherman Romanul si Teotim I.
Aici au fost construite patru corpuri de chilii, si o clopotnita, de asemenea s-au realizat alimentarea cu energie electrica si apa curenta prin montarea unei centrale eoliene si de panouri solare, dar si amenajarea drumul de acces, dupa care s-a inceput construirea bisericii mari.
In timpul sarbatorilor, credinciosi din toata tara se aduna aici pentru a participa la slujbele de hram, procesiuni si Sfinte Liturghii care se desfasoara la miezul noptii in Pestera Sfantului, slujbe de Sfantul
Maslu, si “Serile duhovnicesti ale Casienilor”.
Chiar si inainte de ridicarea bisericii, pestera Casian reprezenta un loc de pelerinaj, iar construirea pe acest loc pustiu a noului asezamant monahal, s-a realizat cu multa truda, parintele staret – Iustin Petre, impreuna cu parintele Casian si cativa enoriasi, au petrecut doua ierni si o vara intr-un container de tip vagon, pana la finalizarea ridicarii primelor cladiri.
Nu dupa multa vreme, mica obste a primit aprobarea de a demola patru cladiri de piatra care apartineau garii Derin, cu piatra obtinuta astfel avand sa fie ridicata biserica paraclis.
Aceasta s-a dovedit a fi o munca foarte solicitanta, pietrele recuperate manual fiind duse la manastire, iar aici lucratorii in piatra de la Slava Cercheza si-au dovedit iscusinta si au construit un minunat paraclis, care a fost sfintit cu ocazia sarbatorii hramului, la data de 28 februarie 2006.
Pana in momentul de fata, aici au fost ridicate biserica paraclis, patru corpuri de chilii, clopotnita si cateva anexe.
Momentan, Manastirea promoveaza, o alimentatie inspirata din invataturile primite de la Sfintii Parinti si desigur, rugaciunea, care ramane activitatea de baza, slujbele de aici desfasurandu-se dupa tipicul monahal.
Manastirea Sfantul Ioan Casian din judetul Constanta este un loc cautat de o multime de pelerini din intreaga tara, iar daca veti avea ocazia, nu ezitati sa o vizitati si voi, pentru a avea parte de o experienta minunata.
Unitati de cazare din zona
-
Vila Breezer
Strada Dunării, Nr. 10
Eforie Nord, Constanta, 905350de la 240 LEI pe noapte
-
Casa Cu Stuf Olimp
Strada DN, Nr. 39B
23 August, Constanta, 907005de la 400 LEI pe noapte
-
Vila Zoi Residence
Strada TINERETULUI, Nr. 90
Costinesti, Constanta, 907090de la 320 LEI pe noapte
-
Hostel Sea Breeze Costinești
Strada Scolii, Nr. 14
Costinesti, Constanta, 907090de la 150 LEI pe noapte